Juventus – FCSB 1-2. Meciul cu FCSB a fost ultimul pentru Daniel Oprița în calitate de antrenor al lui Juventus București. Nou-promovata a fost învinsă cu 2-1 de vicecampioană, la capătul unui meci în care elevii lui Oprița puteau obține măcar un punct, dacă Călințaru ar fi transformat penalty-ul primit la ultima fază a jocului. (detalii).
Oprița și-a anunțat demisia în direct, chiar după meci, precizând că s-a simțit „lăsat de prieteni și de frați” și că a simțit că a trebuit să lupte împotriva „tancurilor” cu o „șurubelniță”. Tehnicianul a dezvăluit că și-a anunțat jucătorii că va demisiona chiar la pauza meciului.
„Am avut emoții, pentru că la cum s-a desfășurat partida aveam încredere că putem scoate un rezultat favorabil. Mai ales după ce s-a întâmplat la ultima fază, acum îmi găsesc extrem de greu cuvintele. Nu cred că a fost vreo echipă care să aibă atâtea ocazii cu Steaua. Îi felicit pe jucători și jos pălăria pentru ei.
Am avut emoții la penalty și am plecat de pe bancă. Așa a gândit el (n.r. Călințaru), ce să-i spunem acum? Dacă îi intra scărița îl felicitam și nu mai ziceam nimic. Poate că, la ce situație avem noi, putea executa altfel. Jucătorii erau supărați, normal. Puteam lua un punct și noi.
Anunț că vreau să renunț la echipă și o făceam și dacă am fi câștigat acest meci! Vă spun că îmi riscam și sănătatea și nu vreau asta. Am încercat tot ce ține de mine și nu mai pot. Am plecat la luptă cu o șurubelniță, să mă bat cu tancurile! Știți versurile acelea: m-au lăsat și frații, și prietenii. Eu i-am anunțat pe jucători de la pauză că plec! Nu mă interesează banii. O iau de la capăt și din Liga a treia!„, a declarat Oprița la Digi Sport, după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER